Un divorţ poate dura în instanţele din România chiar şi 3 ani, potrivit statisticilor realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că în 500 de cazuri au fost date sentinţe definitive după aproape 3 ani, iar 300 de procese au durat mai mult.
Potrivit statisticilor Consiliului Superior al Magistraturii, majoritatea divorţurilor se soluţioneză până în 6 luni. În ceea ce priveşte cauzele ce au stat pe rolul instanţelor între 2 şi 3 ani, statistica indică peste 200 de astfel de divorţuri soluţionate în prima parte a anului, iar tot atâtea dosare rezolvate în 2008 au avut un parcurs în instanţă de peste 3 ani.
Astfel, din cele peste 40 000 de divorţuri invocate în statistica CSM, 17.330 de procese au fost soluţionate în primul trimestru al anului. Din acestea, peste 13.500 de cauze au primit sentinţe definitive în primele 6 luni de când de la intrarea lor pe rolul instanţelor, 2272 de dosare au stat în instanţă între 6 şi 12 luni, iar peste 1000 de procese au primit sentinţe definitive după 1 an.
Aceeaşi statistică arată că, la sfârşitul primului trimiestru, pe rolul instanţelor se mai aflau aproape 23.500 de dosare de divorţ, din care peste 2700 de cauze stăteau în instanţă de mai mult de 6 luni, iar peste 400 de dosare de un an.
Statistica mai arată că judecătorii au respins, în prima parte a anului, 604 acţiuni de divorţ, iar peste 720 de cupluri şi-au retras cererile. Potrivit CSM, peste 8400 de procese de divorţ au fost suspendate în instanţă numai în primul trimestru al anului.
Avocatul Gina Diaconu a explicat, pentru NewsIn, că un proces pentru divorţ în care părţile au copii minori, iar unul dintre parteneri nu este de acord cu divorţul durează mai mult, însă precizează că şi aceste procese pot fi soluţionate chiar şi în două termene. “Indiferent de situaţie, dacă unul din cei doi nu este de acord cu divorţul, se va solicita ca divorţul fie din culpă comună, fie din culpă exclusivă a soţului pârât. Pentru aceasta din urmă, reclamantul va trebui să probeze motivele susţinute în cererea de chemare în judecată şi de asemenea doi martori. Procedura este mai anevoioasă, însă şi acest divorţ se poate realiza în două termene, în special dacă există un avocat care să ajute la procedura în cauză”, afirmă avocatul Gina Diaconu. Aceasta a adăugat că, pentru a nu ţine în loc procesul de divorţ, partajul se poate realiza si separat, printr-o acţiune ulterioară.
Potrivit avocaţilor, printre procesele de divorţ care au un parcurs lung în instanţă se numără şi cele în care unul dintre soţi se face vinovat de un comportament violent.
“În cazul în care unul dintre soţi se face vinovat de un comportament violent etc, divorţul se pronunţă din culpă exclusivă a soţului culpabil. În timpul procesului vor trebui dovedite cele susţinute prin audierea a doi martori, precum şi prin depunerea de certificate medico-legale. Divoţul variază de la 2 la 3 termene sau mai mult, în funcţie de gravitatea culpei invocate”, precizează avocatul Bianca Opriş.
La rândul său, avocatul mediator Alina Gorghiu susţine că prin mediere procesele de divorţ pot scuti timpul îndelungat parcurs în instanţă. „Faţă de instanţă, care ar presupune mai multe termene de judecată, adică prelungirea divorţului mai multe luni, chiar peste ani dacă se atacă hotărârea din fond, procedura de mediere privitoare la desfacerea căsătoriei se poate finaliza într-o şedinţă de 2-3 ore. Un alt avantaj ar fi că părţile evită spălarea rufelor în sala de judecată”, susţine Alina Gorghiu.
Pe de altă parte, potrivit avocatului Gina Diaconu, multe persoane nu vor să dezvăluie în instanţă adevăratele motive de divorţ, ascunzându-le sub motivul “nepotrivire de caracter”. Avocata susţine, însă, că în spatele acestui motiv se ascund violenţe şi infidelităţi. “Cu privire la motivele de divorţ, trebuie să menţionez că în majoritatea cazurilor, motivele reale nu sunt invocate în cererea de divorţ. Acest lucru se datorează unei decenţe pe care părţile doresc să o păstreze şi care nu doresc să expună public adevăratele motive, profunde şi dureroase. Astfel, atunci când acestea se înteleg, părţile convin împreună cu avocatul la redactarea unei acţiuni cât mai concise, atribuind motivelor de desfacere a căsătoriei un caracter general, formal, şablonul cel mai des întâlnit fiind “nepotrivirea de caracter”. În spatele acestei nepotriviri de caracter, sunt ascunse de fapt infidelităţi,
violenţe, vicii, separări, părăsiri de domiciliu conjugal etc.”, susţine avocatul Gina Diaconu.
Cel mai întalnit motiv de divorţ rămâne, însă, violenţa, care are mai multe forme, aşa cum arată avocatul Bianca Opriş. Aceasta precizează că violenţa îmbracă forme nu doar de violenţă fizică, ci şi “ violenţa sexuală (violul marital); violenţa psihologică: şantaj, denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare, dar şi violenţa verbală: insultă, ameninţare sau violenţa economică respectiv privarea partenerului de mijloace şi bunuri vitale”.
Avocaţii arată, însă, că cel mai nou întâlnit motiv de divorţ este plecarea unei părţi în străinătate la muncă. “Cuplul nu mai este de fapt un cuplu, cele două persoane îşi construiesc de fapt o altă viaţă, au alţi parteneri. Situaţia nu este de condamnat, lipsurile financiare nu prea dau alternative, pe de altă parte distanţa stinge sentimentele”, arată avocatul Gina Diaconu.
Diaconu susţine că femeile sunt cele care intentează de cele mai multe ori divorţul, în opinia acesteia bărbaţii neavând “curaj să înceapă o nouă viaţă şi preferă să ducă o viaţă duplicitară”.
Avocatul afirmă că cel mai des divorţează cuplurile de 30-35 de ani şi vârsnicii. “Aceştia din urmă au de regulă o căsnicie de mult eşuată, însă prejudecăţile cu care s-au confruntat în timpul comunismului i-au determinat să rămână totuşi împreună. Acum aceste prejudecăţi au dispărut, divorţul nu mai este o ruşine, ci doar o consecinţă cât se poate de normală şi chiar “încurajată” în condiţiile în care nu mai există înţelegere. De asemenea, există şi o altă explicaţie psihologică, copiii acestor cupluri vârstnice cresc, iar părinţii nu mai văd alt motiv de sacrificiu”, explică Gina Diaconu.
Tot din cauza prejudecătilor, avocaţii susţin că în mediul rural rata divorţului este mai mică, iar căsniciile sunt mai rezistente dacă cei doi soţi au studii superioare.
“Explicaţia poate fi materială, cei doi nu sunt atât de stresaţi din punct de vedere financiar, discuţiile referitoare la partea materială nu se transformă în scandaluri. Până la urmă banii poate nu aduc fericirea, dar nici fericire fără bani nu există. De asemenea, un cuplu de intelectuali comunică mai eficientl reuşind să-şi rezolve problemele printr-o abordare inteligentă, civilizată şi deschisă. Acest lucru nu prespune că lipsa studiilor determină neaparăt o mediocritate în abilitatea de a trata situaţiile în cuplu. Inteligenţa emoţională este de o complexitate care depăşeşte studiile superioare, doctoratele, masteratele şi orice alte diplome. Se pare, însă, că cei dintâi sunt mai capabili cel puţin în a-şi selecta partenerul de căsătorie. Cu toate acestea, se ştie că numărul divorţurilor cuplurilor care au numai liceul în pregatire este de 6 ori mai mare decât divorţul cuplurilor care au
studii superioare”, adaugă avocatul Gina Diaconu.
